Vera-Goblen...si altele...

luni, 9 februarie 2009

MANUFACTURA GOBELINS

Din anul 1662, cînd Colbert a hotărît să regrupeze într-un singur loc diferitele ateliere parisiene şi pe acelea de la Maincy, pe care Ludovic al XlV-lea le confiscase ministrului Fouquet, Manufactura Gobelins joacă un rol de o excepţională importanţă în arta decorativă, evoluţia ei - mai cu seamă în secolele XVII şi XVIII - fiind legată de aceea a picturii franceze. Denumirea, devenită pentru numeroase ţări sinonimă cu aceea de tapiserie, provine de la numele familiei Gobelin, "vopsi­tori în culori vegetale (roşii)", care şi-au instalat atelierul, încă de la mijlocul secolului al XV-lea, pe malurile rîului Bievre, în cartierul Saint-Marcel. (Gobelins este forma plurală patronimică de la Gobelin).


Colbert a pus noua manufactură sub autoritatea pri­mului pictor al regelui, Charles Le Brun (1619-1690). Director, organizator, creator, Le Brun, a concentrat în jurul său o echipă de pictori specializaţi în genuri diferite - Jean-Baptiste Monnoyer (1634-1699), Rene-Antoine Houasse (către 1645-1710), Guillaume Anguier (1628-1708), Pierre de Seve (1623-1695) care transfor­mau desenele sale în cartoane-modele, destinate ţesă­torilor. Van der Meulen a fost unul din principalii săi colaboratori, în special pentru peisaje.

Producţia a debutat prin punerea în lucru a tapiseriilor pe care Le Brun le ţesuse şi la Maincy: Portierele " Faimei " sau portierele " Carului de Triumf" şi altele. El nu a zăbovit însă să pună la dispoziţie modele anume. destinate Manufacturii Gobelins. Printre cele mai renumite tapiserii trebuie amintite "Elementele", "Anotimpurile", " Istoria Iul Alexandru ", " Istoria Regelui ", " Lunile anului " sau " Resedintele Regale". Alături de opera sa personală, Le Brun a pus manufacturierii să lucreze şi după cartoanele lui Rafael (" Istoria Iul Constantin ", " Faptele apostolilor "), după ale Iul Poussln ("Istoria lui Moise ") şi altele.Moartea lui Colbert (1683) şi numirea lui Louvois ca Superintendent al Construcţiilor marchează declinul atotputerniciei lui Le Brun.

In curînd manufactura realizează tapiserii pentru Galeria de la Saint-Cloud (1686) după operele rivalului său, pictorul Pierre Mignard (1612-1695). în timpul lui Louvois, cele mai frumoase piese din colecţiile Coroanei - fără a fi însă creaţii remarcabile - au servit ca modele: " Fructus belii ", "Istoria lui Scipion" şi "Lunile anului cu arabescuri" după Julio Romano (1499-1546), "Vînătorile lui Maxi-milian " după Pieter Cceck şi Francois Borreman, " Lunile lui Lucas", după Lucas de Leyde.


Această perioadă este totuşi importantă, mai multe realizări anunţînd apariţia unei arte noi.

Tablourile lui Eckout (1621-1674) i-au permis lui Houasse (1645-1710), lui Bonnemcr (1638-1689), Iul Monnoyer şi lui Blainde Fontenay (1653 -1715) să picteze cartoanele pentru suita "lndiilor", temă neobişnuită prin aspectul său exotic, pentru producţia epocii. Noel Coypel (1628-1707) - însărcinat să adapteze, potrivit gustului epocii, tapiseria ţesută la Bruxelles în secolul al XVI-leadupă Julio Romano, "Trimful Zeilor " (1686), a reintrodus elementele ornamentale; figurile groteşti şi arabescurile nu vor întîrzia să fie folosite din abundenţă în cazul lucrărilor de la Beauvais. O estetică nouă, apărută în urma cercetărilor întreprinse de Jean Berain (1640-1711) apărea simultan cu executarea în 1699 a lucrării "Portierele Zeilor" după Claude III Audran (1658-1734). Ea a fost confirmată prin piesa "Cele douăsprezece luni cu ornamente groteşti" (1708), ale aceluiaşi artist.

Marea inovaţie din prima jumătate a secolului al XVIII-lea a fost aceea a tapiseriilor "cu chenar decorativ" (" alen-tours"). Importantele motive ornamentale servesc drept cadru subiectului din centrul compoziţiei. Procedeul a fost inaugurat cu "Istoria lui Don Quijote" (1717) după Charles-Antoine Coypel (1694-1752) (cu chenarul decorativ executat de Blain de Fontenay şi Claude III Audran) dar cea mai renumită serie rămîne "Tapiseria zeilor" (1763), după Franţois Boucher (1703-1770) - cu chenarul decorativ făcut de Maurice Jacques.


Manufactura Gobelins nu a scăpat din vedere nici un moment tradiţia executării marilor serii de tapiserii; unele de inspiraţie religioasă sau mitologică cum sînt "Istoria Estherei" (1738), a lui Jason (1743), după Jean-Franţois de Troy (1679-1752), altele cu teme alegorice sau istorice: "Artele" (1739) de Jean Restout (1692-1768), "Istoria lui Marcus Antonius" (1741) de Charles Natoire (1700-1777). în sfîrşit, o "Nouă Istorie a Regelui " a fost proectată, Charles Parrocel (1688-1752) fiind cel care a compus cartoanele pentru tapiseria "Am­basada turcă" (1731) şi Jean-Baptiste Oudry (1686-1755) pe acelea pentru "Vînătorile lui Ludovic al XV-lea" (1736). în calitate de inspector general al manufacturii Gobelins, Oudry supraveghea lucrările Manufacturii pretinzînd o supunere totală a execuţiei faţă de pictură, fapt care îi silea pe ţesători să folosească o gamă foarte largă de tonuri.

Lui Oudry i-a urmat Boucher, după tablourile căruia (aflate la Londra, în colecţia Wallace) manufactura ţesuse în 1752, pentru doamna de Pompadour, lucrările "Răsă­ritul soarelui" şi "Apusul soarelui". Ideile sale erau apropiate de cele ale predecesorului său. Orientîndu-se din ce în ce mai mult spre imitarea picturii, Manufactura Gobelins a realizat tapiserii-portrete, primul exemplu fiind portretul lui Ludovic al XV-lea după Louis-Michel van Loo (1707-1771).


Au mai fost executate şi cîteva tapiserii de mari dimen­siuni: "Costumul turc" (1772) după Amedee van Loo (1719-1795), " Anotimpurile " (1773) după Callet (1741 -1823), aceastadin urmă dovedind gustul pentru subiectele antichităţii.

In ultimii ani ai Vechiului Regim noile tapiserii prezentau scene istorice: "Istoria lui Henric al IV-lea" după Vincent (1746-1816), "Istoria Franţei" după J. B. Suvăe (1743-1807), Vincent Durameau (1733-1796) şi Berthelâmy (1743-1811).

Invingînd greutăţile din perioada revoluţionară, Primul Imperiu a redresat activitatea manufacturilor. Ţesătorii de la Manufactura Gobelins au reprodus " cu o perfecţiune inimitabilă" tablourile care serveau prestigiului noului regim: "Bonaparte traversînd Alpii" de Louis David (1748-1825), "Ciuma din Jaffa" şi " Bonaparte împăr­ţind săbii de onoare" de Gros (1771-1835). Gustul pentru portretele ţesute s-a dezvoltat şi în epoca impe­rială şi în timpul Restauraţiei. Tapiseria-tablou triumfă. Replici după operele lui Rafael, Louis de Boulogne (1609-1674), Eustache Le Sueur (1617-1655) au fost ţesute. " Bătălia de la Tolosa" de Horace Vernet (1789- 1863) a fost executată încă din anul 1818. Zece ani mai tîrziu a început lucrul după cele treisprezece tablouri de Rubens (1577-1640) aflate în galeria Medici. în 1848 au fost realizate tapiserii pentru ferestrele Capelei de la Dreux, după cartoanele lui Ingres (1780-1867).
Cu toate acestea unele opinii condamnau imitarea picturii şi - în cursul secolului - s-au făcut încercări repetate pentru a reda tapiseriei vocaţia sa de artă deco­rativă.

Aceste tentative au apărut odată cu " Marele decor " (comandat de Ludovic pentru Tuileries) după Jean Alaux (1786-1864) şi Auguste Couder (1790-1873) şi cu tapiseria reprezentînd cele "Cinci simţuri", după Paul Baudry (1828-1886) şi Pierre Chabal-Dussurgey (1819- 1902), consacrată Palatului Elysee.



Primii ani ai celei de a treia Republici sînt marcaţi de o atitudine foarte fermă a directorilor Manufacturii Gobelins ("părăsirea absolută a modelculul. . . crearea mai multor modele, în care să domine clementul deco­rativ...") care reamintesc principiile Evului Mediu, marea epocă a tapiseriei, şi libertatea lasata atunci ţesătorilor de " a trata opera potrivit cerinţelor specifice artei lor". Au fost comandate tapiserii pentru construcţii oficiale, Opera (Alexis Mazerolle, 1826-1889), Palatul Elysee (Pierre-Victor Galland, 1822-1892), Biblioteca Naţională (Francpis Erhmann, 1833-1910), Arhivele Naţionale (Jean-Paul Laurens, 1838-1921). Acestuia din urmă i se datorează cartoanele pentru "Istoria Ioanei d'Arc", iniţial comandată lui Puvis de Chavannes, care pînă la urmă a renunţat. S-a mai făcut de asemenea apel la artişti ca Gustave Moreau (1826-1898), Levy-Durhmer (1865-1953), Georges Rochegrosse (1859-1938), Jules Cheret (1836-1933), Boutet de Monvel (1851-1913), Odilon Redon (1840-1916) şi alţii.

Cu toate acestea a trebuit să se aştepte mulţi ani pentru a putea vorbi, pe drept cuvînt, despre renaşterea tapiseriei. Jean Lurşat a fost principalul făuritor al acestui proces chiar dacă înaintea lui fuseseră făcute unele în­cercări, mai cu seamă de către Aristide Maillol şi Marlus Martin, directorul Şcolii naţionale a artelor decorative de la Aubusson, care a încercat, prin 1920, să Impună limitarea culorilor, trecerea de la un ton la altul prin haşuri, întoarcerea la un stil decorativ. Incontestabil însă că Jean Lurţat este acela căruia i se datoreşte această renaştere a tapiseriei - căreia I s-a consacrat timp de peste treizeci de ani. Prin necontenitele sale căutări şi datorită spiritului său inventiv, Lurţat a redat acestei arte cu trecut prestigios un loc de frunte în contemporaneitate.
La cererea Măriei Cuttoii - a cărei iniţiativă dăduse deja posibilitatea atelierelor de la Aubusson să execute unele tapiserii după tablourile lui Rouault, Leger, Braque, Miro, Dufy, Picasso - Lurţat şi-a realizat primul carton în 1932 ("Furtuna"). Spre deosebire de contemporanii săi care dăduseră tablouri pentru tapiseriile lor, devenite astfel replici fidele ale acestora, Lurţat s-a preocupat de ceea ce este specific artei ţesătorului. Pentru a readuce tapiseria modernă la "marea artă a Evului Mediu", el a preconizat "eliberarea de pictură", folosirea unei game reduse de tonuri pure şi strălucitoare în acelaşi timp, suprimarea degradeurilor, precizia desenului.

Această întoarcere la concepţia medievală a provocat un interes reînnoit pentru tapiserie. în 1936, Manufac­turile naţionale Gobelins şi Beauvais au apelat la Lurţat a cărui primă importantă compoziţie - "Iluziile lui Icar " - a fost ţesută în 1937 la Gobelins.

După Lurgat, Gromaire şi Dubreuil aveau să se pasio­neze pentru tapiserie. îndemnîndu-i, în 1939, să conlu­creze toţi trei la Aubusson, statul a înlesnit recrudescenţa interesului pentru tapiseria, redevenită o artă vie care; în curînd, va preocupa din ce în ce mai mulţi artişti. Colaborarea lui Lurţat cu ţesătorii de la Aubusson a fost de o importanţă capitală.

Dintre toate tapiseriile lui Lurţat cea mai semnificativă pentru arta sa este "Cîntecul Lumii" (Angers, Muzeul Tapiseriilor) de aproape 300 m. Nimeni nu poate rămîne insensibil faţă de amploarea şi generozitatea acestui mesaj, care peste secole, regăseşte inspiraţia şi tehnica monumentală a suitei "Apocalipsului" de la Angers. Pentru Lurţat tapiseria era " mai ales o problemă de arhitectură. Este un obiect, în esenţa sa o ţesătură, a cărei menire este să îmbrace o parte dintr-o clădire căreia, fără acest ornament, i-ar fi lipsit - pentru a sintetiza - un nu ştiu ce de împlinire, de pasiune, de farmec... pentru că avem de a face cu o artă mai degrabă severă decît delicată, cu un material aspru, în care con­trastele, arhitectura generală exercită o presiune mai sigură asupra sensibilităţii noastre decît subtilităţile scrierii, machiavelismele sintaxei. Este o artă de proporţii uneori modeste dar de concepţie monumentală". Această opinie o va împărtăşi şi Le Corbusier: "Tapiseria nu trebuie să servească nicidecum ca acoperămînt de scrin sau de bufet, nici în ceea ce priveşte dimensiunea nici în ceea ce priveşte amplasarea ei. Ea nu este un tablou mare sau mic. Tapiseria trebuie să se ofere ochiului, pe măsura naturii umane".

Expoziţia din 1946 "Tapiseria franceză din Evul Mediu pînă în zilele noastre" a confirmat interesul purtat de marele public pentru această artă. Puţin mai tîrziu s-a întemeiat "Asociaţia pictorilor de cartoane". Numeroşi artişti, pictori, sculptori, gravori şi arhitecţi au înţeles că drumul deschis de acesta oferea infinite posibilităţi. Ei puteau, dispensîndu-se de orice fel de figuraţie, să aparţină unor tendinţe estetice diferite de cele ale Maestrului sau chiar opuse; ei rămîn însă credincioşi marilor legi pe care acesta a ştiut să le regăsească şi, pînă la urmă, să le impună.

lată explicaţia modului în care s-au ţesut la Gobelins, în ultimii douăzeci de ani, lucrări semnate de: Henri-Georges Adam, Jean Arp, Jean Beaudin, Alexandre Calder, Marc Chagall, Pierre Courtin, Sonia Delaunay, Emile Gilioli, Thomas Gleb, Alberto Magnelli, Andre Masson, Georges Mathieu, Jean Messagier, Juan Miro, Alicia Penalba, Pablo Picasso, Serge Poliakoff, Mario Prassions, Jean-Paul Riopelle, Michel Seuphor, Gustave Singier, Victor Vasarely, Zao-Wou-Ki.

sursa-

www.incasa.ro/

Etichete:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

Linkuri de întoarcere către această postare:

Creați un link

<< Pagina de pornire