Vera-Goblen...si altele...

duminică, 28 februarie 2010

Ceea ce a inceput ca o necesitate,( aveam nevoie de o supapa de refulare pt niste nervi intinsi la maximum de un stress zilnic si in continua crestere), a continuat ca un mod de testare a rabdarii si a ajuns sa fie pt mine o a doua natura.recunosc ca sunt zile cand nu am chef ,pur si simplu ,sa pun mana pe ac...asa ca nu o fac.dar sunt si zile in care ma ard degetele sa fac macar cateva punctisoare,chit ca e vreo sarbatoare, sau am alte treburi.totul tine de placerea de a lucra.
daca nu simti ca faci totul cu placere, fara sacrificii, fara bataie de cap, fara consum nervos, mai bine nu te apuca, altfel totul tinde sa devina o corvoada si ceva care a inceput ca un refugiu va sfarsi ca o penitenta.de aceea de ceva vreme incerc sa ma feresc de goblenurile de dimensiune mai mare, precum Eugenia...mai am atat de putin la fondul din dreapta, dar nu ma mai atrage , nu mai simt nerabdarea aceea de la inceput.nu ma mai provoaca , iar asta imi consuma timp si nervi.deci, am abandonat-o pana la o data incerta, cand ,poate, o voi regasi cu placere.

cele mai frumoase momente ale acestei arte, si nu exagerez deloc numind-o asa,sunt cele de inceput, cand te afli in fata panzei goale, si fiecare punctisor pe care il asezi la locul sau, fiecare petala ,frunzulita, cuta, care ti se arata in urma, te umplu de bucurie.sa vezi la sfarsit rodul muncii tale de cateva luni, asta nu poate fi descris in cuvinte simple.

nu incerc aici sa fac apologia goblenului,ci doar sa explic ce m-a facut sa raman fidela acestei arte, pe care unii ,cu prea mare usurinta , o numesc kitch...

Etichete:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

Linkuri de întoarcere către această postare:

Creați un link

<< Pagina de pornire